// Posted by :Mikhail Polenin
// On :9 februarie 2011
Zippo este o brichetă reîncărcabilă, de metal, creată de Zippo Manufacturing Company.
Firma Zippo a fost fondată de George G. Blaisdell şi este situată în oraşul american Bradford, statul Pennsylvania. Prima brichetă a fost creată într-un garaj, după un model similar, austriac. Modelul a fost brevetat la 3 martie 1936.
Brichetele Zippo au devenit populare în Armata Statelor Unite, în special în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, când Zippo a încetat temporar să mai fie fabricată pentru pieţele de consum, brichetele fiind destinate exclusiv armatei americane. În prezent brichetele Zippo se regăsesc în dotarea standard a fiecărui soldat.
Preţul de vânzare recomandat de Zippo Manufacturing Company variază între 12,95 şi 8.912,58 dolari, în funcţie de material şi de raritatea modelului. Primele brichete Zippo aveau un preţ de vânzare de 1,95 dolari, în condiţiile în care în anul 1932 Statele Unite se aflau în plină criză economică, iar suma în cauză ar fi putut asigura hrana pentru o întreagă familie.
Bricheta Zippo este recunoscută pentru garanţia pe viaţă pe care o acordă compania. Aceasta înseamnă că dacă o brichetă se strică, indiferent cât de veche este sau câţi proprietari a avut anterior, Zippo Manufacturing Company o repară gratuit sau o înlocuieşte cu una nouă gratuit. Singura parte care nu se supune acestei garanţii este finisajul exterior.